Ciocolată de casă simplă (fără sirop) – Forrest Gump Theme – Alan Silvestri

1.4K

Băi, da. Viața este ca o cutie cu ciocolată. Și este la fel de adevărat că habar nu ai ce găsești în ea. Uneori dai de o ciocolată tare, alteori de orice altceva, dar numai ciocolată nu. Uneori dai de ciocolată expirată, alteori dai de ciocolată fix cum trebuie, dar posibil ca o bomboană să fie cu alcool si să te înțepe prea tare în simțuri, dacă nu ești pregătit pentru asta.

Sigur, dăm și de bomboane foarte bune și rămânem fideli acelui gust bun pe care îl vom caută ulterior în orice cutie cu bomboane.

Asocierea rețetei cu una dintre cele mai memorabile scene din film este redundantă. Motiv pentru care aș merge puțin mai departe. La personaj. Gump este descris ca un om cu IQ redus care vede viața simplu și just. Și cu înțelepciune. Întorcându-mă la ciocolata noastră, uneori realizez cât de mult ne îndepărtăm de la sens. Și cum îmbrăcăm simplitatea într-o multitudine de arome pe care habar nu avem cum să le identificăm și să le simțim. Și pun pariu că nu mulți știu cum să identifice corect ciocolata adevărată sau nu cunosc procesul anevoios până la prelucrarea ei. Și mă tot gândesc cum tot căutăm gustul ală de ciocolată perfect, când el, ne bucură extraordinar de tare din simpla asociere a laptelui praf, cu untul, cacao și zahărul. Sigur, contează să fie cacao de calitate. Dar aici vorbim de alt subiect.

Nu mă întelegeți greșit, iubesc ciocolată fină și mixurile de gusturi studiate, dar în fața ciocolatei de casă, pălesc. Dar uit de simplu…

Ingrediente ciocolată de casă:

  • 100 g unt
  • 100 g apă
  • 150 g zahăr (cantitate redusă de zahăr față de alte rețete)
  • esență de rom sau extract de vanilie, opțional
  • 350 g lapte praf
  • 50 g cacao (eu folosesc Callebaut ..pentru că țin la o calitate)
  • nuci, opțional

Puneți o cratiță pe foc cu untul, apa și zahărul și lăsați până se topesc untul și zahărul și la final ce esență doriți. Lăsați la răcit, amestecând din când în când.

Cerneți laptele praf cu cacaoa. Adăugați lichidul în trei tranșe, amestecând după fiecare transă. Încorporați și nucile mărunțite și prăjite.

Lasați la frigider vreo 4 ore. Dacă se poate 🙂

Asta a fost tot. Simplu și gust de nu-ti mai trebuie nimic.

Uităm ușor calea spre simplitate. Uităm cât de frumos este și cum ne bucură simplu. Uităm de noi și uităm de suflet. Și în final, parcă ăla trebuie să conteze cel mai mult.

Forrest: What’s my destiny, Mama?
Mrs. Gump: You’re gonna have to figure that out for yourself.

Enjoy!

Sursă rețetă: tastebazaar.ro

Don't be selfish...Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Intorduceti codul de siguranta

captcha

Close
Your custom text © Copyright 2020. All rights reserved.
Close