De ce atâta luptă între părinți?

192

Oprește-te puțin! Tu mamă singură, tu tată singur. Sau cuplu de părinți. Opriți-vă puțin și uitati-vă cu toată sinceritatea în ochii voștri. În oglindă, da. Chiar tot ce ați facut pe acest Pământ a fost lipsit de miză, ați fost mereu corecți și ați gândit totul pentru binele general? Și nu, nu patinați în zona că nu se compară cu ce ți-a facut ăla/aia cu care ești în război. Nu este vorba despre celălalt, ci despre noi înșine.

Eu nu am facut totul corect! Pf. Am greșit, am fost egoistă, am fost orgolioasă, nu am avut curajul să spun ce gândesc și cum mă simt de fapt, și am rănit astfel oameni și am complicat vieți. Evident că și celălalt a avut aport în reacțiile mele, dar clar și viceversa.

Dar, de aici și până la a face toate nefăcutele pentru a te răzbuna, pentru că ești rănit, sau pentru că orgoliul tău este terfelit, este o cale lungă și prea bătătorită cu argumente de multe ori ilogice.

Chiar crezi că poți schimba comportamentul partenerului/ei cu care ai facut copii, AI FĂCUT COPII!, din moment ce ati ajuns pe un teren așa minat? Partea cu ai făcut copii așa-i că ți-a rămas indiferentă deși ți-am scos ochii cu ea?! Te gandești doar la ce ți-a făcut nenorocitul ăla/nenorocita aia…

De ce faceți tot războiul ăsta femei – bărbați? Mame-tați? Unde vreți să ajungeți? Vi se rezolvă drama? Vi se închid răni? Sau stați tot în starea aia de „uite, mă, mi se dă dreptate! La război!” atunci când găsiți aliați?

Văd cât de ușor se ajunge în conflictul ăsta între sexe. Suntem diferiți, vedem diferit, avem limitări diferite – indiferent de sex. Și dacă tot ești atât de rănit, fă efortul suprem și lasă-ți copilul în afara ecuației. Pentru că nu faci decât ceea ce iți face ție partenerul cu care ești în conflict, dar tu îți găsești argumente care să te justifice, pe când copilul tău va face probabil alegeri proaste ca adult, pentru că ce să vezi – creezi tipare! Și tu mamă, și tu tată! Băgati-vă picioarele în viețile voastre, dar lasați picioarele în afara vieții copilului vostru.

Și hai să o și tranșăm – nu toți vor copii. Nu toți se regăsesc în postura de părinte. Nu toți pot fi părinți și nu toți au ce da copilului. Emoțional, în primul rând. Nu toți pricep responsabilitatea așa cum o vrea celălalt. Și da, uneori doar o parte forțează partea cu „hai să facem un copil” și uneori pot fi chiar accidente. Nu setezi un om să fie ce vrei tu! N-ai cum!

Și wtf – să luăm punctual – nu face Crăciunul cu tine? Așa, și?! Fă o super zi inainte sau după. Ce ai vrea să țină minte copilul tău – super ziua sau bălăcăreala dintre mami și tati?

Nu îți dă pensie alimentară? – ai cale legală, civilizată. Nu stă într-un război permanent pe subiectul ăsta. Oricum nu câștigi mare lucru.

Vrea să își vadă copilul – lasă-l/las-o! Copilul triază singur ce trebuie! Nu-l mai subestima atât. Și fii sincer că de multe ori nu vrei decât să-l pedepsești pe celălalt – și?! te feliciți pentru asta?

Îi vorbești urât copilului tău despre celălalt parinte – ești josnic! Ți-o spun cu toată responsabilitatea – relația COPIL – PĂRINTE este complet diferită de oriunde privești față de relația PARTENER-PARTENER.

Nu vrea deloc să știe de copil – aia e! Viața merge înainte și nimănui nu-i pasă așa cum îți pasă ție, de fapt. Și cum crezi tu că suferă copilul – poate fi mai mult ciuda ta! Fă măcar ca un părinte să fie acolo, lângă el.

Legea este de partea mamei? – guys, statistic și oricum vreți, are sens. Evident că am văzut mulți tați super implicați! Tatăl Ilincăi este genul de părinte care s-ar descurca singur, dar, fraților – toți aveți mame și tați! Indiscutabil mama are acel ceva. Uitați-vă la mamele voastre! Hai să nu mai purtăm polemica asta absolut continuu. Și da, sunt perfect de acord că sunt tați mai abitir ca unele mame, dar nu vă mai folosiți de asta doar ca armă de discuție.

Vrei să fii tu părinte bun pentru copilul tău? Fii! Nu îl obliga pe celălalt să facă ce nu poate.

Vrea să facă, lasă-l. Nu îi pune piedici doar pentru că poți.

Vrei să fii Dumnezeu și să decizi unilateral și ai și convingerea că deții adevărul absolut? Tratează-te. Ești pe o pantă mai puțin fericită.

Sigur că sunt multe spețe. Dar ține strict de fiecare părinte să lase naibii armele (cel mai des folosite fiind copiii! ăia cu care vă bateți cu pumnul în piept că îi iubiți ca pe ochii din cap!) – și părinții rezidenți și părinții nerezindenți.

Lăsăm deoparte cazurile speciale unde cineva este într-un real pericol, ok?…mă bazez că aveți puterea de a întelege exact la ce mă refer.

Știu că veți gândi că, na, eu sunt în bula mea și văd lucruri diferit. Foarte corect, de altfel. Dar bula mi-am creat-o, și fac zilnic demersuri să-mi țin boii acasă și să fac ce pot mai bine în ziua aia. Logic că o și sfleclesc. Dar mă și felicit pentru unde sunt. Și da, dacă vă întrebați, fac echipă cu tatăl Ilincăi. Pentru că ce să vezi?! amândoi vrem să-i fie bine!

Toți aveți dreptate. Toți, indiscutabil. Dar stați cu dreptatea în dinți și când vă uitați în oglindă.

În rest, lăsați timp copiilor pentru copilărie și vouă lăsați-vă timp pentru a vă bucura că faceți ce-i bine pentru copilul vostru și pentru viitorul lui.

Pace și voie bună!

Don't be selfish...Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Intorduceti codul de siguranta

captcha

Close
Your custom text © Copyright 2020. All rights reserved.
Close