Papricaș cu pipote și inimi – Of, inimoară, Luminița Dobrescu

206

Stau așa și mă gândesc cum tot zicem noi că inima este responsabilă pentru deciziile proaste. Mă rog, atunci când se dovedesc a fi decizii proaste. Căci dacă-s bune, atunci am descoperit esența vieții – să fentăm creierul (în cazul de față putem asimila creierul cu pipota – că aia doare la bad decizions, creierul doar procesează)

Și tot stau și mă gândesc cum, într-un fel, depersonalizăm inima de noi…”inima a vrut, inima a cerut, inima m-a chinuit, inima mă face să oftez”. A naibii inimă! Unde oi fi fost, frătică, când inima și-a făcut de cap?!

Treaba e că ne place să ne mutăm de la pipotă la inimă în funcție de câte găluște ni se servesc. Practic drumul de pipotă la inimă este presărat cu găluște.

Nici inima și nici pipota nu sunt implicate în procesul decizional. Ci doar noi – cu trecut nostru, cu aspirațiile noastre, cu principiile noastre, cu dorințele și plăcerile noastre.

Iar găluștele, le înghițim pentru că ne plac. Ne place să credem în utopii, să fim naivi. Ne place să credem că în spatele lui „ce-ar fi dacă?” chiar este și „ever happy after”.

Ingrediente papricaș cu pipote și inimi:

  • 500 g pipote și inimi
  • ulei de măsline
  • 2 cepe medii
  • 2 roșii
  • 1 lingura bulion
  • 1 ardei gras
  • paprika/boia de ardei
  • sare/piper
  • Galuște – 90 g faina, 50 unt moale (moaale!), 1 ou

Fierbe pipotele și inimile. Aruncă în apa de fiert un morcov mic, un pastârnac sau o rădăcină de pătrunjel, o bucățică mică de țelină – nu-i obligatoriu, însă vei avea o bază pentru sos, căci indicat este să folosești apa în care au fiert pipotele și inimile la sos.

Ceapa, taiată fin, fix așa cum îți toci tu creierii când vrei să iei decizii, o călesți în ulei de măsline. Adaugi pipotele și inimile fierte și le călești și pe ele puțin. Pune și ardeiul, tăiat cubulețe și el, și apoi roșiile (tot cubulețe) și lingura de bulion. Adaugă apa în care au fiert pipotele și inimile – cât sos vrei să ai, atât de multa apă adaugi. După vreo 10 min adaugă paprika/boia

Lasă pe foc mediu 15-20 min.

Galuștele: Pune o oală cu apa si puțină sare la fiert. Untul moale îl amesteci cu un ou. Adaugă făina, puțină sare, și omogenizează bine cu o furculiță. Dacă crezi că este prea tare, adaugă 1-2 lingurițe de apă rece. Textura depinde de mărimea oului, de faină.. Când fierbe apa, bagă lingurița în apa fierbinte, apoi ia puțină compoziție și pune în apă. Repetă de fiecare dată treaba cu udatul linguriței pentru a nu se lipi compozitia de ea. Lasă la fiert 10-15 min și apoi pune găluștele peste tocăniță terminată deja. Și gata, ai transformat tocănița în papricaș.

Enjoy!

Don't be selfish...Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Intorduceti codul de siguranta

captcha

Close
Your custom text © Copyright 2020. All rights reserved.
Close