Sashimi – Details in the fabric, Jason Mraz

1K

Sashimi 2

Sashimi. La prima vedere pare copt. Apoi il tai si observi ca este crud. Si te gandesti  „nu e bine facut, are defecte de fabricatie”.

Asa si noi oamenii. La prima vedere toti suntem copti. Suntem maturi. Adulti. Avem tot ceea ce ne trebuie sa depasim orice obstacol. Teoretic.

De fapt suntem produsul unei societati pline cu defecte de fabricatie. Crestem in fabrici prost gandite si utilate. Unii mai mult, altii mai putin. Toti plecam la drum cu „sefi de fabrici” fara pregatire. Asta este normal. Sa nu existe pregatire.
Este anormal ca „sefii de fabrici” sa uite ce complicat le-a fost drumul pana la sefie. Si sa produca alte defecte in sistem. Uneori, unele mai grave.

„Sefii” sunt prinsi in realitatea lor atat de imperfecta ca par irecuperabili. Si unii sunt. Dar nu ii poti schimba cu altii. Stiu ca le este greu, ca au trait in sisteme poate mai defecte, dar nu inteleg de ce devin orbi si …ard in mod sistematic mancarea.

Asa ca esti obligat sa te aduni, sa nu te pierzi, ca sa fii in stare sa-i salvezi. Si, in parelel, sa-ti tii si drumul drept.
Desi, tu esti cel necopt. Tu esti cel care are nevoie de ghidare.

Din nu stiu ce motive unii deschidem ochii mai larg. Si crestem cu un strat de prajeala care devine scut.

Ingrediente:

  • somon (bucata intreaga, nu medalion)
  • ulei de masline
  • ulei de susan
  • apa cu gheata
  • ridichi

Somonul il tai in fasii de 3 cm. Fiecare bucata o prajesti in ulei de masline. 10 secunde pe fiecare parte. Apoi pui somonul in apa cu gheata sa ii opresti gatirea (faceti soc termic). Scoate apoi bucatile pe un servet de hartie sa absoarba apa din somon. Taie apoi cuburi cam de 4-5 cm inaltime. Foloseste un cutit bun si taie cu grija sa nu strici textura. Sa nu ai defecte.

Pe fiecare cub pune o picatura de ulei de susan, sare si piper.

sashimi 1

Ridichile le folosesti pentru decor. Taie bucati foarte subtiri si tine-le in apa rece. Se vor face crocante.

Se serveste ca atare, sau cu rulouri vietnameze. Sau cu ce simtiti.

Sashimi 3

Calmeaza-te. Respira. Adanc. Si nu-ti uita niciodata numele. Nu te uita pe tine. Unele lucruri nu le poti schimba indiferent de ceea ce faci. Te poti schimba tu. Iti stabilesti tu regulile jocului si decizi cat de mult vrei sa fii in viata lor fara lumina si cat ai de gand sa-i tii de mana.

Si daca-ti este frig, imbraca-te. Imbraca-te cu prieteni. Cu cei care-ti ofera multa caldura. Nu trebuie sa fie multi. Eu am cativa.

„Sunt oameni care intra in vietile noastre si-si lasa amprenta pe inimile noastre, iar noi nu mai suntem niciodata aceiasi” (Flavia Weedn).
Suntem mai buni.
Si parem mai copti. Desi, este atat de mult teren crud…

Multumesc, Laura, pentru provocare.

 Enjoy!

 

Sursa: Cooking with Joseph, Chef Joseph Hadad
Don't be selfish...Share on Google+Tweet about this on TwitterShare on Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Intorduceti codul de siguranta

captcha

Close
Your custom text © Copyright 2020. All rights reserved.
Close