2020

Am stat ceva timp gândindu-mă cum să încep să descriu anul ăsta. Și cred că fiecare dintre voi aveți sentimente amestecate.

O să mă folosesc de cum m-a ajutat un prieten să mi-l descriu: resetare, reinstalare de sistem, update și devirusare. Adică un an pe cât de anost în aparență, de atât de tumultos și plin de revelații pe plan intern.

La începutul anului am fost convinsă că va fi un an în care să mă liniștesc.

Plus că era anul în care făceam 40 de ani și îmi setasem o anumită direcție în viață. Direcție de chill, fără idealuri prea mărețe, doar joaca cu blogul, joburile și crescutul de una bucată copil. Să las motorul la relanti, scos din viteză.

Daaaar…

Statul acasă, lucratul de acasă, limitarea privind socializarea față-n față, creșterea unui copil în condițiile pe care le știti toți, overthinking-ul, au produs și în mine controverse. Aprige. Și în loc de relanti, aveam grave înecări de motor.

Așa a venit în contrapartidă, experiența cu Chefi la Cuțite și redefinirea blogului.

Treaba cu bloggingul m-a ajutat enorm să am un loc în care să evadez. Un alter-ego. O Florească nepătrunsă de micimea lui 2020, epatând de voie bună și sarcasm. Uneori ajută și treaba asta cu social media și cu aparențele, că te desprinzi de cele lumești. Și ideea de a avea o pasiune, de orice fel și la orice nivel, ajută tare mult.

Vara lui 2020, m-a prins și suprins cu revoluția personală. A venit brusc treaba aia cu resetare, reinstalare de sistem, update și devirusare.

Pe cât de mult am petrecut stabilindu-mi direcția și blocând orice părea că se abate de la drumul meu cu niscai buruieni pe margini, pe atât de puțin a durat recalibrarea. A fost bruscă, virulentă aș putea spune. Dar practic cam așa este orice trezire.

Am fost ajutată să privesc lucrurile altfel. Și am fost dispusă să primesc ajutor. Ce pot să vă spun din propria experiență, este că deși uneori pare că nu prea mai avem soluții sau resurse, este atât de important să admitem că suntem blocați și apoi să ne deschidem puțin urechile și mintea. Și să nu-l ținem pe NU în brațe. Devirusarea și resetarea.

Toamna, la mine, nu s-au scuturat frunzele. Au contraire. Practic aici am făcut reinstalarea de sistem. Cu destul de multe system errors și reporniri, dar până la urmă am luat-o din loc. Odată deschisă mintea, au venit niște chestii tăvălug. M-am recâștigat, mi-am dat seama că mai am multe lucruri de făcut, exprimat și experimentat, și că de fapt vârsta asta a venit cu o maturizare generală care-mi place tare mult. Am învățat, ținută de mână, să le mai și las să curgă, nu doar să le coordonez. Sigur că și emoționalul mi-a fost luat prin surprindere total, că doar nu faci reinstalare doar cu outlook. Umbli și la core system.

Finalul de an m-a prins în zona de depășire limite. Update-ul aș putea spune. De mutat de pe un picior pe altul încercând să înțeleg oameni, motive, contexte, reacții. Și treaba asta tot benefică o privesc. Pentru că am reușit să ajung într-un punct în care să realizez că războaiele altora nu sunt ale mele, că am mintea limpede, că am toleranță și că să mă pot detașa de niște trăiri din trecut. Și că felul meu de a fi este chiar mișto. Sigur că nu-s perfectă, but who is?!

Am pierdut și doi oameni buni anul acesta. Unul chiar în ziua în care m-am dus la preselecțiile televizate Chefi la Cuțite (dar nu-i așa, la TV totul pare glamour…), și al doilea în august.

Vedeți voi?! Un an complex .

Vorbesc atât de deschis despre lucrurile astea pentru că știu că unii au nevoie de un imbold, că unii se regăsesc și că unii cred că imaginea din social media ar fi definitorie. Și parcă nu-i corect să vorbim doar de lucruri mișto. Este important să întelegem că în spatele imaginii este tot un om, cu bune, cu rele, cu trăiri mai mult sau mai puțin intense. Și să vă îndemn să aveți curaj să priviți în voi, să o lăsați mai moale cu auto-critica (trebuie păstrată, dar atât cât să vă ajute să evoluați, nu să stagnați, cum a procedat subsemnata) și să iertați ce e de iertat. Feels good :).

Ieșiți din blocaje și paradigme, îmbrățișați-vă și uitați-vă și la alea bune, că-s suficiente. Și chiar dacă pare că nu mai aveți timp, mereu mai este.

Și vă las și niște versuri, din care vă luați ce vreți, a lui Lucian Blaga – Vei plânge mult ori vei zâmbi:

„Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
„Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

Să aveți un an pentru voi și despre voi!

PS: Poza nu-i întâmplătoare – surprinde tare bine ideea de lumini și umbre, expunere, aparențe și fără filtre.