Esti un ou. Cu coaja. Esti protejat. Ai calciu in peretii cojii de ou, membrana te apara de frig… Daca te ambitionezi poti face din oul tau un ou de strut. Si esti suveran. Cu coaja.
La un moment dat te apuca un gand necurat si spargi coaja. Ooo!
Vei descoperi ca a fost cea mai proasta idee pe care o puteai pune in aplicare. Pentru moment. O sa te-ntrebi ce-o fi fost in mintea ta de-ai facut asta! Cat de zalud ai putut fi?!
Vei fi bezmetic. Atat de bezmetic incat ii vei zapaci si pe cei din jurul tau. Pentru ca este foarte nasol sa n-ai coaja. Si cei cu coaja nu pot intelege cum de tu nu mai ai coaja! Vor fi indignati. Tu vei fi cel mai indignat! Si sa vezi ce furtuna pornesti in cartonul cu oua.
Si totusi ce faci? Coaja nu mai ai. Esti expus. Tremura albusul. Tremura si galbenusul. Tremuri din toti rarunchii.
Nu mai poti continua asa. Parca ti-ai face o noua coaja. Ca e caldut si bine. Vei deveni …un alt ou cu coaja.
Neeeh! Nu e de tine! Nu ai material de..strut!
Incepi sa te gandesti cum sa faci sa supravietuiesti. Si incepi: mai bine te faci bezea. Bati bine albusurile spuma (doar esti expert in a te bate singur) si te faci bezea. Galbenusul ramane singur. Nu e bine.
Mai bine faci sodou din galbenus. Albusul ramane stingher. Tot nu e bine.
Gata! Te faci omleta cu de toate. Ce daca nu se mai disting gusturile?! Te faci omleta si gata (intre noi fie vorba, omleta este cea mai proasta decizie).
Cel mai bine este sa fii posat. Adica sa te lasi oparit. Sau te sa oparesti singur. Ramai fara coaja, e drept. Dar prin posare iti protejezi galbenusul intarind albusul.
Ingrediente pentru 2 portii:
- 2 oua (cu albus si galbenus 😉 )
- 4 fire sparanghel
- 200 g spanac (de preferat proaspat)
- icre de somon
- o ceapa mica
- 2 linguri ulei de masline
- unt
- sare
- piper alb
Veti avea nevoie de folie de plastic alimentara si o pensula.
Dar sa incepem cu sparanghelul. Sparanghelul il curatati de coaja, il fierbeti in apa cu bicarbonat timp de 2,5 minute. Il scoateti intr-un bol cu apa rece cu gheata pentru a face soc termic.
Luati o bucata de folie de plastic si ungeti un patrat cu unt in mijlocul ei, cu ajutorul unei pensule. Spargeti oul in patratul de unt. Condimentati cu sare si strangeti bine folia alimentara, ca si cum ati face o punguta. Legati folia de jur-imprejur deasupra oului. Eu imi fac sfoara tot din folie de plastic. Puneti apa intr-o cratita si puneti-o pe foc. Puneti in apa punguta cu ou si din momentul in care incepe sa fiarba cronometrati vreo 4-5 minute si apoi scoateti punga.
Spanacul il curatati de codite, il spalati si se lasati la scurs. Puteti folosi si spanac congelat daca nu aveti proaspat.
Ceapa o tocati marunt si o caliti intr-o lingura de ulei de masline si o lingurita de unt. Adaugati spanacul si sotati 2-3 minute. Condimentati cu sare si piper.
La final sotati si sparanghelul in ulei de masline circa 2 minute.
Decorati cu icre…colorate. Fara culoare nu functioneaza nimic!
Poti trai si fara coaja. Este al naibii de greu si al naibii de palpitant. Si vezi mai multe. Garantat!
Nu stiu daca are vreun sens pentru voi. Eu sper sa da!
Enjoy!
Sursa: Cooking with Joseph, Chef Joseph Hadad
Cat de bine arata!!! Mi-ai facut o pooooofta! 🙂 So punct ochit, punct lovit … maine fac si eu :)))
Pofta buna! 🙂 Te pup!
E clar ca OUL asta e o problema pentru multa lume ….recunosc ca nu m-as fi gandit niciodata ca un simplu OU poate duce la atatea intrebari….intrebari care fac ca cea clasica, „Ce a fost inainte oul sau gaina?” , sa para o banalitate 🙂
e mult mai simplu sa vezi alte oua posate decat sa fii tu unul , asta-i clar ! Dac ,cand cineva ti-o spune verde in fata, te hotarasti macar sa nu mai mananci niciodata OMLETA 🙂
cat despre reteta …. asta e partea cea mai simpla a postarii tale !
Da, garantez ca e nasol sa fii posat! Si e ok sa mai mananci si omleta din cand in cand. Oameni suntem… 🙂
Hm… arata foarte bine 🙂 ! Trebuie sa incerc!
Multumesc! 😉