Cand eram copil mi se parea foarte misto sa gasesc o vedere in cutia postala. Si imi imaginam cat de frumos trebuie sa fie „acolo”. Caci asta se-ntelegea din poza, ca e frumos si ca toata lumea e intr-o deplina stare de bine.
Nu stiu cum este mai corect: sa fim atenti la poza si sa luam doar frumusetea din ea sau sa extrapolam imaginea si sa ii atasam, imaginativ, „gunoaiele” aferente.
Imagineaza-ti cum ar fi sa primim o vedere cu darapanaturile dintr-un oras? Nasol.
Asa cum ar fi nasol sa mananci ceva fara culoare, gust si miros.
Ingrediente:
- foi de orez
- praz
- castravete
- morcov
- ulei de susan
- lapte de cocos
- sare, piper
- ulei de susan
- germeni de ridiche pentru decor (gasiti la Carrefour)
- ridiche pentru decor
Morcovul, prazul si castravetii le taiati julien – bete subtiri.
Foaia de orez o inmuiati in apa calda, o asezati pe tocator, si o ungeti cu lapte de cocos pe toata suprafata. La un capat al foii de orez puneti legumele julien, frunzele de coriandru, sare si piper. Rulati strans si apoi taiati ruloul in bucati egale. In fiecare rulou puneti o picatura de ulei de susan. Sau nu.
Ridichea o taiati in felii foarte subtiri, si apoi puneti felii in apa rece. Vor deveni crocante. Le veti folosi la decor.
In definitiv, a vedea frumosul este o optiune. Asa cum a desfiinta tot ceea ce este frumos este tot o optiune. Sau o tulburare.
Important este echilibrul. Poti comenta ce nu-ti place, dar comenteaza mai mult ce-ti place. Si daca ceva iti place, ramai acolo! Ia vezi? Te simti mai bine? Si ce atragi?
Enjoy!
Multumesc, Stefan, pentru provocare!
Sursa: Cooking with Joseph (Chef Joseph Hadad), cu modificarile de rigoare
Hei! Muream de curiozitate sa vad ce-ti plamadeste mintea, inima si manutele! Ti-am propus tema „Postcard” deoarece ador calatoriile. Si…da! Ai dreptate. De copil iubeam cartile postale, vederile, ca sa spun asa! Le percepeam ca pe niste ferestre deschise spre lumi noi, provocatoare, care sa zgandare piratul din mine! Da! Pirat as fi vrut sa fiu! Unul care nu se supune nici unei reguli, cu sufletu liber, neingradit, neincorsetat si gata de a explora taramuri noi si lumi nebanuite. Am ramas mut cand am scris Beatles-ilor si am primit o vedere cu ei si cu orasul Liverpool! Eram pustan, prin 68-69 aveam 11-12 ani, auzisem de muzica pop si de The Beatles… Tata, saracul, s-a rastit la mine cu ochii-n „Postacard”: Cine-s mai latzoshii astia? Au trecut vremurile si eu tot mai iubesc Beatles-ii, piratii si cartile postale! In Vietnam n-am fost, dar as vrea sa ajung odata acolo, sa vad cea mai mare pestera din lume: Hang Son Doong. Asa arata Rulourile vietnameze, ca niste stalactite/stalacmite sau cristale frumoase, pe care-ti vine sa le explorezi, admiri si savurezi. Bravo Roxana!
Habar nu aveam ca in Vietnam este cea mai mare pestera din lume! Uite cate chestii invat pornind de la mancare :). Multumesc!
Cauta pe youtube „Hang Son Doong”. E fabuloasa!