Despre Mihnea, Pullman Bucharest, iCarne si o noua experienta

Cum am ajuns sa gatesc cu Mihnea…. si cum a fost sesiunea de cooking pe care am avut-o impreuna…

…sa va povesteasca el. In relatarea condimentata in stilu-i propriu :).

” Totul a inceput dintr-o mare nimereala. Tin minte ca era undeva intre Craciun si Revelion, acel moment al anului in care nu se intampla nimic altceva in afara traditionalului imbuibat si al binevenitului zacut. Sa tot fi fost 9-10 dimineata si chiar nu stiu cum de eram treaz fiindca in mod normal ar fi trebuit sa demolez cu aghioasele patul de sub mine la ora aia. In fine, nu stiu cum de eram treaz si, bantuit si pe deplin intrigat de aceasta dilema, stateam pe Facebook si frecam menta. Atunci am vazut postarea Roxanei cum ca pagina de Like a blogului ei are 999 de aprecieri si ca cel sau cea care va fi a o mia persoana care va da Like va gati cu ea nu stiu ce si nu stiu cum. Am zis ca este o idee buna si pac, am executat operatiunea.

Ce a urmat a fost o tergiversare de jumatate de an fiindca fiecare avea treburile personale de rezolvat, cand putea unul, nu putea celalalt si tot asa. In fine, una peste alta, am stabilit sa o facem lata in sambata de 20 a lui iunie ca mai era putin si trecea anul si ramaneam cu onoarea nereperata. Roxana a facut ce a facut, s-a dat peste cap, s-a sucit, s-a invartit si a facut rost de o bucatarie profesionista fiindca initial totul trebuia sa se desfasoare la ea acasa. Locul cu pricina se numeste Barbizon Steak House si se gaseste la Hotel Pullman, ala de la capatul tramvaiului 41.  Evident ca nu a fost vorba de bucataria principala fiindca oamenii aia mai au si clienti care vor sa-si ia micul dejun sau pranzul si care nu stau dupa izmeneala noastra de pana dupa-amiaza.

Practic, Roxana s-a ocupat de tot, de gasirea bucatariei, de retete, de ingrediente, eu n-am facut altceva decat sa ma trezesc in zori de zi (adica la 07:30 dimineata), sa-mi beau cafeaua, sa ma urc in tramvai si sa ma prezint la ora 10 la locul cu pricina. O pusesem in garda inca din decembrie ca ar fi bine sa nu puna mare baza pe abilitatile mele culinare fiindca in afara de paste, niste invartit mici pe gratar si niscaiva friptane umplute cu tot felul de chestii nu mai performasem mare lucru in domeniu.

Ma rog, ce s-a intamplat sambata poate fi vazut in mare in videoclipul atasat, iar cum s-a ajuns la rezultatul finit poate fi facut consultand retetele incepand de saptamana viitoare. Ideea de baza este ca atmosfera a fost extrem de detasata si asta trebuia sa fie si ideea, nu sa ne cramponam in incrancenarea si tensiunea unei bucatarii adevarate dintr-o zi de lucru obisnuita. Stiam ce inseamna asta din experienta verii lui 2002, cand am lucrat intr-un astfel de loc.

Ehehe, imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri, frumoase vremuri mai erau pe vremea aia. In anul universitar 2001-2002 am fost la Cagliari cu o bursa Erasmus. Bursa era modica, 288 de dolari pe luna, euro inca nu aparuse, avea sa devina oficial la ingemanarea dintre ani. In loc sa fiu eu baiat destept si sa-mi gasesc ceva part-time intr-un bar sau un restaurant pentru a-mi completa finantele, eu am tinut-o un an intreg in petreceri peste petreceri cu spaniolii si englezii. Toate bune si frumoase, numai ca s-a facut sfarsitul lui iunie si m-am trezit in buzunar cu fix un euro si cincizeci de centi. Nici mai mult, nici mai putin. 1,50 euro si fara bilet de intoarcere cumparat. Singura solutie: capul la fund si pus pe treaba, astfel ca timp de doua luni am lucrat ca lavapiatti. Mai pe romaneste, spalator de vase. In alea doua luni am vazut cat stress si incarcatura fizica presupune munca intr-un astfel de loc, cum totul trebuie sa fie la milimetru, cum zburau farfuriile aruncate de patron dupa bucatari daca ceva nu era in regula. Deh, restaurant cu staif, deci la noblesse oblige in fata clientului.

In fine, povestea mea la Cagliari este ceva mai lunga, dar nu asta este ideea, ci ca in sambata cu pricina ne-am relaxat intr-o atmosfera deplin tovaraseasca, incarcata de simt al datoriei implinite, asta ca sa ma exprim in cel mai pur limbaj de lemn. Marele meu triumf a fost ca, obisnuit fiind cu lamele tocite din bucataria personala, practic niste table ordinare, am scapat cu degetele tefere in urma contactului cu niste cutite profesioniste. Mi-a ramas astfel nevatamat degetul mare ca sa dau Like care pe unde apuc; aratatorul ca sa acuz si sa infierez nemilos nedreptatile din lume; degetul mijlociu ca sa dau binete oamenilor precum Mr. Bean in America; inelarul in cazul in care mi-o pune vreuna capac si imi va vari saiba pe deget; degetul mic pentru a-mi putea lasa unghia sa creasca si sa se faca mare pentru a ma putea scobi in nas si a ma scarpina cu indaratnicie in ureche ca un cocalar cu experienta.

Acestea fiind spuse, eu va sfatuiesc sa fiti cu ochii cat cepele pe pagina de Facebook a blogului si sa stati flexati in asteptarea urmatorului jubileu de aprecieri fiindca merita cu varf si indesat sa petreci cateva ore intr-o atmosfera mai mult decat placuta. N-aveti nimic de pierdut, eventual mai invatati ceva nou si util, ceea ce nu este rau deloc.

Bucatareala placuta!”

Pot sa certific ca asteptarile sale chiar au fost de genul :  „m-am gandit ca vom gati la tine acasa. Si ca eu o sa beau o bere…”

Total eronat! Nu stia, dragul de el, ca in preajma mea lucrurile pot lua o intorsatura neasteptata. Si …spectaculoasa.

Cum zice si el, am tergiversat lucrurile vreo 5 luni jumate pana am reusit sa punem in aplicare aceasta nemaivazuta si nemaintalnita sesiune de gatit.

Eu ma macinam mai ceva ca o rasnita ca nu-mi onoram promisiunea. Si rasnita macina cam orice.

Apoi, a venit o zi. Mai exact,  10 iunie, 2015. Miercuri.

Providenta s-a aliniat cu planetele, si planetele s-au juxtapus visurilor si visurile au depasit limita irealului ajungand in realitatea cotidiana.

Toate astea in ciuda lu’ Mercur care e retrogat :D. Pentru ca atunci cand ai PRIETENI (am simtit nevoia sa-i subliniez tare si apasat!), Mercur asta nu mai are puterea de a influenta nimic.

Acesti prieteni, au facut cum-necum si-au legat lucrurile. Asadar, lor li se datoreaza datul peste cap, sucitul si-nvartitul!

Eu am fost un simplu spectator! Spectator care, cu gura cascata, se minuna cum ceea ce incerca sa planifice din ianuarie, printre contul intr-o singura zi. Si ce contur!!!

Dar eram un spectator fericit. Care radea! Cu gura pana la urechi si ograjii-n flacari!

Si uite asa am ajuns la Hotelul Pullman. La o cafea.

 

Cei doi minunati, Tiberiu Capudean, Marketing& PR Director, si Chef Stefan Popescu, m-au anuntat ca Barbizon Steak House, cu frumoasa bucatarie din dotare, ma asteapta.

Pe mine?!?! Toata bucataria?!?! Serios?!?!?..nu, nu..SERIOS!!?!?!

Dar asta nu-i tot!

iCarne.ro m-a anuntat ca va veni cu un generos si fraged muschi de vita. Stiti voi..Queen…daca nu stiti cititi aici.

Diana Oros , ca va veni cu aparatul foto. Din care au iesit pozele. Si ce pooooze …:)

Si Chef Oscar Zucherman si-a alocat vreo ora sa-mi dea niste idei absolut geniale.

Credeti-ma! Intr-o singura zi!

Toate astea m-au dus alaturi de un invitat rocker autentic, fara pasiuni de cooking, cum singur declara, intr-o bucatarie profesionala, transformata intr-un studio – cu camere de filmat, cu un “regizor” care ma certa ca-mi acopera parul fata si nu ma vede camera, reflectoare, fotograf si un Executive Chef care urmarea, subtil, treaba din umbra.

… transformandu-ne pe noi in actori bucatari:

 

..bun vinul…

Nu-i lucru usor sa gatesti intr-un loc nou, alaturi de persoane care te vad un semi-Chef, cu camere si reflectoare pe tine si sa ai un invitat despre care nu stii foarte multe.

Dar am aflat! Cum spuneam, este rocker (aspect certificat din look ). Pasionat. Si scrie cronici despre rock. Il puteti citi pe rockstage.ro.

Dar sa stiti ca este un rocker…sensibil.

Si curios in ale bucatariei. Si pe faza. Ceea ce m-a bucurat.

S-a implicat activ in prepararea bucatelor. Ba chiar devenise interesat si de plating.

Si mai este si curajos pe deasupra. La randu-i s-a bagat in ceva necunoscut, alaturi de o persoana despre care stia ca gateste. Si cam atat. Cand i-am zis unde vom gati si ca se lasa si cu filmat… a facut o pauza. Am simtit nevoia sa intervin si sa-l linistesc ca nu ajungem la TV. Inca :p .

Regret ca nu am stat mai mult la povesti. Dar poate recuperam si partea cu povestitul :). Mai ales ca am ceva puncte si prieteni in comun cu Mihnea.

Si uitati-va si voi ce a iesit din mainile noastre:

• Antreu – salata cu linte, sfecla, fulgi de migdale crocanti si mousse de busuioc

 

 

• Muschi de vita (marca iCarne.ro) cu salata rece din cartofi dulci, broccoli, sfecla si sos de smochine cu reductie de vin si lapte de cocos

 

si

• Pandispan cu crema de mascarpone si fructe proaspete

 

Saptamana viitoare facem cunostinta si cu retetele. Una cate una. Proaspat scoate din „cuptor”. Tocmai ce-l reglez..

 

Chiar a fost o experienta misto. Pe care, normal, o voi repeta. Mai ales ca am o gasca super misto in jurul meu. Ceea ce ma face si pe mine misto, nu?

Am si film misto!! Ce mai vreti!?

(mama, dai click pe „poza” asta de mai jos..si..pac! ..apare filmu’)

 

Va multumesc mult, dragilor! Voi, cei care ma tot sustineti, si voi, cei care va implicati din umbra,  si nu in ultimul rand, voi, cei din linia intai care ati facut din experienta asta un spectacol!!!

 

 

PS: nu va ganditi sa nu mai dati like-uri la pagina crezand ca voi repeta experienta cu cel de-al 2000 like!!! Data viitoare voi alege la intamplare! Asa ca, loviti cu like-uri…curaj..  https://www.facebook.com/lightgoodfood 

 

Enjoy!