Cooking with Chef Joseph Hadad

Sa va povestesc cum a fost cursul cu Chef Joseph Hadad.

Vine ziua mea. Trece ziua.

Primesc de la prietenii mei un plic. In plic o felicitare. In felicitare o hartie. Pe hartie scria :

 

 

Pe fata mea un zambet tamp. Da’ tamp raaau!

Pe fata lor, a prietenilor, bucurie multa si entuziasm. In ochii lor vedeam ca asteapta o reactie.

Reactia mea se rezuma la…a zambi tamp. Pentru ca nu m-am asteptat sa se mobilizeze ei in asemenea hal si sa faca o asemenea „pocinoaga” si sa ma „oblige” sa particip la un asa curs!

Asteptarea lor era logica….pentru ca de obicei topai si rad si vorbesc mult cand e cu cadouri. Cadouri pentru mine, evident. Si dragii de ei se asteptau sa fac tumba. Tumba faceam. Si tsukahara combinata cu dublu, nu, cu triplu tulup in echer de 180º. Doar ca faceam asta in mintea mea. Eram complesita de emotii. Si hiperventilata. Mi se mai intampla. Rar, foarte rar.

Cursul incepea a doua zi dupa primirea cadoului. Am adormit in acea seara, intr-un final, gandindu-ma cum de m-am pricopsit cu oamenii astia minunati si cum de am eu parte de chestii neasteptate. Si ce „chinuita” sunt eu :p .

Ma prezint, gratioasa, la Kuxa. Locatia unde avea loc cursul.
Era o desfasurare de forte acolo. 6 cursanti si o armata de oameni preocupata ca noi sa avem toate cele la-ndemana si sa ne bucuram la maxim de experienta asta. Caci, da, este o experienta.

Facem cunostinta cu Chef Hadad. M-am relaxat imediat ce l-am cunoscut. Pentru ca este un om pozitiv, zambitor si glumet. Nu stiu cum este la dumnealui in bucatarie (poate o sa aflu la un moment dat – WHIS LIIIIST ). Important este ca s-a comportat foarte misto cu noi, cu amatorii. Desi, nu eram chiar toti pur amatori. Am constatat rapid ca eu, si inca o persoana, eram cam cele mai noi in ale bucatariei. Stiu, vezi zice „baaai, tu ai site culinar, cum poti zice ca esti incepatoare?!”. Dragii mei, m-am apucat mai serios de gatit acum un an. So..

Ai sta sa-l asculti ore-n sir cum vorbeste despre fiecare aliment in parte, despre culorile legumelor, despre arome, despre cat de important este sa folosesti ingrediente de calitate si proaspete, despre cum sa respecti mancarea si sa nu faci risipa. Vorbeste cu atat de multa bucurie si placere despre toate astea incat ai zice ca abia acum le descopera. Si noi, impreuna cu el.

Frecvent gustam si miroseam ingredientele – ca sa intelegem rolul fiecarui ingredient si motivul pentru care ingredientul respectiv va fi prezent in mancarea noastra.

Mi-a lasat impresia ca isi dorea sa invatam cat mai multe din mica noastra experienta. Sa ne transfere o farama, caci timpul era limitat, din enciclopedia care e in mintea lui.

Lucrurile se desfasurau astfel: timp de 4 ore fiecare dintre noi isi gatea mancarea in timp ce primeam indicatii pretioase si ni se explica pas cu pas fiecare actiune. Aveam de pregatit 3 feluri/ zi. Feluri de mancare de care tot noi ne bucuram, mancandu-le. Noroc ca am fost atat de ocupata in zilele cu cursul incat nu reuseam sa mananc mai nimic pana la curs. Aveam loc pentru toate bunatatile alea.

In timpul cursului nu stiam la ce sa fiu atenta – la reteta, la gatit, la ce spunea Chef Hadad – lipsa de experienta isi spunea cuvantul.

Daca cumva nu eram atenta cand ne arata cum sa montam farfuria, trantea un scurt si ferm „Doamna, uitat la mine!”.

Cam asa era privirea de „Doamna, uitat la mine!” – lasai naibii totul, si te uitai  – joaca, joaca, dar totusi gateam alaturi de un Chef:

Montatul farfuriilor era pictura-n toata regula! Pictura care culmea iesea din prima! Aveam la-ndemana acuarelele, paleta pentru combinatul culorilor, sevaletul, multe intrumente, si ,evident, panza – farfuria. Daca ai 2-3 notiuni despre pictura iti dai seama ca nu glumesc – inclusiv centratul mancarii pe farfurie trebuia sa tina cont de linii, de diagonale..

Nu degeaba se spune ca mai intai mancam cu ochii! Am inceput sa pun din ce in ce mai mult accent pe cum arata mancarea din farfuria mea. Pentru ca nu ar trebui sa privim mancarea doar ca o sursa de supravietuire. Nu mai suntem vanatori. Si am constatat ca mi-am facut un mic ritual de cum servesc masa – intr-un mod care sa ma linisteasca, care sa-mi permita sa ma bucur de arome si care sa ma faca sa nu mai infulec (aviz abonatilor full-time la diete).

M-am taiat, normal. De mai multe ori…”meediic”.
Pentru ca foloseam cutite de Chef. Cutite, pe care intr-un final mi le-am achizitionat. Si, asa cum se cade, mi-am facut deja un semn care sa-mi aminteasca de primele mele cutite profesionale.

Aproape am ars o cratita. Am facut si efecte speciale…cu fum. Sa nu-mi uit partea teatrala care zace-n mine. Si nu, n-au chemat pompierii, contrat aparentelor, si nici nu a pornit sistemul anti-incendiu.

 

Eu m-am simtit super bine. Imi pare rau ca nu am fost mai indrazneata, ca nu am pus mai multe intrebari, ca nu am reusit sa-mi notez toate secretele. Sper sa repet experienta ca sa pot recupera :).

Daca va place sa gatiti si va bate gandul sa participati la un astfel de curs va incurajez cu tot dragul. Inveti lucruri pe care nu ai de cum sa le-nveti nici daca rupi Google in doua. Si bonus, cunosti oameni interesati, mananci bunatati, si ramai si cu o poveste!
Si cel mai tare este ca toti cursantii vom participa la o tombola. O tombola al carui mare premiu este spectaculos si m-ar pune in situatia de a ma lua la tranta cu unul dintre demonii mei ! Dar, la naiba! O viata am!

Nu-i asa ca acum arat ca un potential mini Chef amator?
Nu-i asa ca acum va asteptati sa va bucur cu chestii „wow” si sa va prezint farfurii venite parca de pe Kepler?
Nu-i asa de acum incolo, cand va veti uita in ochii mei, veti vedea o carte de bucate fancy trendy?
Ei bine, habar n-am ce-o sa fie si cum o fie. Important este ca a fost, ca mi-am imbogatit cunostintele si ca-mi sade bine la un banc de lucru profesionist (trebuie sa-mi regandesc bucataria).

Le multumesc celor de la Kuxa (locatia), Koon (organizare), Kitchen Shop (echipamente), ajutoarele lui Chef Hadad (au robotit intr-una in jurul nostru) si, nu in ultimul rand lui Chef Hadad pentru toata naturaletea si bucuria lui. 

Iar voi, prietenii mei, sunteti grozavi! Va multumesc pentru ca ma incurajati atat de mult si credeti cu atata tarie in talentele mele culinare (mai mult decat mine, pare-mi-se). Si sa ma mai hiperventilati – ca-mi place tare mult oxigenul! 😉